Colecţia Zepter Masterpiece este alcătuită exclusiv din porţelan dur, rezistent chiar şi în cazul zgârieturilor produse de obiectele din oţel, datorită conţinutului ridicat de caolin (50-55%) şi amestecului redus de cuarţ şi feldspat (20, respectiv 30%). Acest tip de porţelan poate fi ars la temperaturi foarte ridicate, până la 1.350º-1.460ºC.
Colecţia Zepter Masterpiece respectă metoda originală de fabricare a porţelanului, care datează de la începutul secolului al XVIII-lea, când Johann Friedrich Böttger a rafinat formulele inventate de matematicianul şi omul de ştiinţă Ehrenfried Walther von Tschirnhaus şi, făcând experimente împreună cu colegii săi olandezi, a pus bazele procesului modern de prelucrare. A fost un progres important, deoarece până atunci China era producătorul principal de porţelan: acesta era transportat pe mare către Europa exclusiv de către Compania olandeză India de Est şi simboliza bogăţia, prestigiul şi un gust rafinat fără egal...
În prezent, în secolul al XXI-lea, Zepter a adus porţelanul înapoi la splendoarea şi exclusivitatea sa originală, care conferă o eleganţă regală fiecărei mese şi transformă momentele obişnuite în ocazii de neuitat.
 

Pentru a fabrica porţelanul său exclusiv, Zepter foloseşte numai tehnici de decorare în interiorul şi exteriorul glazurii.
În timpul procesului de decorare a porţelanului sub glazură, o culoare de fond se aplică indirect pe vas, folosind hârtie antiadezivă, prin imprimare cu film,apoi urmează arderea la 1.250°C, astfel încât culoarea să se scalde în glazura relichefiată, şi apoi să capete luciul fără egal. Ulterior, au loc procedurile de decorare peste glazură: motivele (Zepter Royal, Imperial şi Black & White) sunt pictate manual, cu sau fără decoraţiuni aurii, iar obiectele din porţelan sunt arse la o temperatură de 840°C. După cum sugerează şi numele, decorarea are loc ,,pe glazură”.
Etapa finală presupune pictarea manuală cu aur de 22 de carate, ce are o culoare maronie înainte de ardere, ca urmare a uleiurilor şi aditivilor folosiţi; decoraţiunile de pe margine sunt aplicate cu peria. Procedura de ardere se numeşte ,,gold firing” şi se efectuează la o temperatură de 800°C. În mod similar, mânerele, decoraţiunile şi marginile sunt pictate exclusiv manual.
Acest meşteşug este specializat, iar secretul lui este trecut de la pictor la pictor în decursul multor decenii de ucenicie. În comparaţie cu fiecare etapă a producţiei porţelanului standard (de ex.: desenul şi decoraţiile aurii se aplică în timpul procesului de imprimare prin presare), diferenţa şi superioritatea absolută a colecţiei Zepter Masterpiece este evidentă în fiecare detaliu.
 

Abundenţa şi perfecţiunea detaliilor, combinate cu numeroasele produse disponibile, alcătuiesc o gamă impresionantă de accesorii pentru masă: de la farfurii întinse pentru servire până la cea mai mică solniţă de sare, de la supiere la ceşti de cafea sau cafea espresso, fiecare set a fost conceput pentru a permite combinarea şi potrivirea pieselor individuale, de la cele mai importante la gama completă, în toată splendoarea sa. De asemenea, este disponibilă şi o linie completă pentru servirea ceaiului, cafelei şi espressoului. 
 

Zepter International confirmă cu mândrie că aceste porţelanuri şi colecţiile asemănătoare din gama Table Art sunt confecţionate şi finisate în întregime manual, folosind materiale de cea mai înaltă calitate. Sunt fabricate în Bavaria – Germania de către artizani profesionişti. Fiecare piesă este fabricată exclusiv din porţelan rezistent, după metoda originală folosită în secolul al XVIII-lea. Tehnica de finisare folosită pentru modelele de culoare este decorarea sub glazură, iar aurul se aplică prin decorarea pe glazură. Decoraţiunile rafinate sunt pictate manual cu aur de 22 k, folosind tehnica „gold firing” şi cu o măiestrie deosebită.

Zepter International garantează cele mai înalte standarde de calitate şi tehnologie prin selectarea celor mai fine materii prime de origine europeană, controlate şi prin supravegherea strictă a proceselor de producţie.

Crearea obiectelor din lut este una dintre cele mai vechi activităţi umane.
Încă din Neolitic, omul a început să plăsmuiască vase simple din lut, să le decoreze cu amprentele degetelor, scoici etc. Ulterior, vasele erau arse pentru a deveni mai dure şi mai rezistente.

Au trecut aproape 7.000 de ani de când omul a început să cultive grâu, mazăre, fasole, linte etc. În acest timp, au căutat metode pentru a îşi păstra recoltele. Aşa că a început să producă ulcele de lut.

Olăritul era foarte rudimentar în primă fază. Cel mai important era alegerea lutului potrivit. Olarii străvechii tratau lutul, înlăturându-i impurităţile şi formând cilindrii. Producţia propriu-zisă începea transformând cilindrii în spirale (adăugând apă), apoi într-un bol. Bolul era lăsat la uscat, pentru a se întări şi a preveni deteriorările. După o oră, marginea bolului era umezită şi i se ataşa un cerc din lemn.

Când un astfel de recipient, folosit de obicei pentru a ţine grâul, se usca, vechii olari îl lăsau să ardă minimum două ore. După ce focul ardea lemnul, produsul era finit. Nu toate treceau acest test, unele se crăpau sau erau stricate de fragmentele de lemn. Inventarea roatei olarului, probabil de vechile popoare semitice, precum hitiţii, a grăbit producerea vaselor rotunde.

Deprinderile de bază ale arderii cărămizilor pot fi descifrate din descoperirile de la siturile arheologice babiloniene şi mesopotamieme. De asemenea, vase deosebite din ceramică au fost descoperite în mormintele faraonilor egipteni. În Grecia antică, existau amfore şi vaze cu binecunoscutele motive negre-roşii. Iar după marea migraţie, maurii au introdus ceramica lor în Spania.
 

În Orientul Îndepărtat, de exemplu, China, porţelanul a început să fie fabricat chiar din secolul VII e.n., procedeul fiind păstrat secret. Exporturile exclusive către Europa au început din secolul XIII.
 

Ştiaţi cum a ajuns porţelanul în Europa?
Chinezii au fost primii care au stăpânit arderea porţelanului. În secolul VII î.e.n., aşa-numitul proto-porţelan a început să fie fabricat în China. Produsele nu au reieşit nici în totalitate albe, nici translucide. Porţelanul autentic a fost fabricat în China de atunci. Termenul caolin (unul dintre ingredientele de bază) vine de la numele muntelui Gao-Ling, de unde se extrăgea lutul pentru porţelan. Celadonul, porţelanul cu nuanţe palide gri-verzui, a fost fabricat în exclusivitate pentru împărat şi curtea sa.

La întoarcerea din Asia, Marco Polo a adus porţelanul chinezesc în Europa înainte de 1290. Termenul „porţelan” provine din cuvântul „porcella”, ce înseamnă „scoică” în italiană, întrucât materialul semăna cu scoicile, întreg sau fragmentat.

De atunci, Europa s-a străduit să fabrice porţelanul, încercând să descopere secretul bine păstrat al fabricării acestuia de către chinezi. În secolul XV, porţelanul a fost important din China în cantităţi mari, dar la preţuri mari, având în vedere greutatea sa în aur. În această perioadă, porţelanul simboliza prestigiul aristocraţiei europene, atrăgând nobilimea prin culoarea sa bogată şi ornamentaţia delicată. Până atunci, Europa nu reuşise să producă temperaturi suficient de înalte pentru a arde şi fabrica porţelanul.
Printre primele încercări europene s-a aflat porţelanul de Medici, în secolul XV, în Italia. Era alb, dar nu la fel de translucid precum porţelanul chinezesc, iar decoraţiunile sale imitau motivele chinezeşti în nuanţe de cobalt.
În mod similar, celebrii Fanases Delft, din Olanda, au copiat modelele chinezeşti. Între timp, navele din China pline cu bunurile fine şi fragile se descărcau în porturi din Amsterdam, Genova şi Veneţia, de unde porţelanul ajungea la curţile şi palatele regale strălucitoare. Cei mai bogaţi oameni ai erei concurau prin colecţiile preţioase ca simboluri ale prestigiului şi puterii.
 

Ehrenfried Walther von Tschirnhaus şi doctorul Johann Friedrich Böttger au fost cei care au descoperit într-un final secretul materialului de porţelan, în Meissen, în 1708.
Primele încercări de porţelan au semănat cu roca dură roşu-brună. Caolinul a apărut doar odată cu barocul şi perucile sale pudrate.
 

La scurt timp, un atelier pentru producerea acestui semi-porţelan a fost deschis în Meissen în 1708. Ambii domni au lucrat din greu să găsească reţeta compusului. Într-un final, Böttger a reuşit în 1709, la numai un an după moartea lui Von Tschirnhaus. În anul precedent, primul atelier de porţelan a fost deschid în Meissen şi condus de Böttger până la moartea sa, în 1719. În 1718, câţiva muncitori din castelul de la Meissen au suflat informaţia reţetei porţelanului. Un nou atelier a fost deschis în acelaşi an în Viena.
 

În primul rând se prepară materialul:

În 1718, Dutchman Claudis Innocetius du Paquler a deschis al doilea atelier de porţelan în Viena, iar de la mijlocul secolului XVIII, au apărut fabrici peste tot în Europa.

Pentru fabricarea porţelanului, este nevoie de:

Diversele proporţii ale acestor substanţe formează porţelanul dur sau moale. Porţelanul dur este fabricat din 40-65% caolin în majoritatea fabricilor europene, iar porţelanul est-asiatic moale conţine sub 40% caolin şi celelalte substanţe, pasta de feldspat şi cuarţ, în proporţie de 50-50. Porţelanul dentar este fabricat din peste 80% feldspat. Compusul este frământat şi frecat, spălat şi apoi modelat. După modelarea materialului după preferinţă, este uscat şi ars într-un cuptor sub formă de tunel, la peste 900°C. Acest porţelan numit „biscuit” poate sau nu să fie glazurat. Dacă este glazurat, mai trebuie supus unui tratament termic, la 1450°C. Ulterior, procesul este aproape complet, mai lipsind doar decoraţiunile.
 

Caolinul este o substanţă pură ce provine din feldspat, cu un maxim de duritate, transparent şi alb, fiind ars la peste 1300°C. Trebuie ars într-un spaţiu limitat, cu cât mai puţin aer, pentru a îşi păstra albeţea şi a preveni modificarea nedorită a culorii cauzată de impurităţile de fier. Densitatea porţelanului este de cca. 1231 kg/m². Caolinul a fost numit după muntele Gao-Lin din China, unde a fost găsită prima dată substanţa.